Anunț concurs de ocupare a unui post didactic vacantat pe parcursul anului școlar 2022-2023
January 13, 2023Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare și Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul 2023-2024 în unitățile de învățământ preuniversitar
May 31, 2023Start PROIECT – „EDUCAȚIA STEM ÎNCEPE LA GRĂDINIȚĂ”
#Științescu 2.0
Proiectul își propune să profite de curiozitatea naturală a copiilor preșcolari pentru a pune baza unor aptitudini ce le vor fi de folos pe tot parcursul școlar viitor și în viața profesională de mai târziu. În cadrul proiectului copiii vor fi încurajați să conducă experimente, să observe neghidați natura, să formuleze ipoteze și să extragă concluzii cu privire la natură și mediu.
Beneficiarii direcți ai proiectului vor fi 80 de preșcolari de grupă mare ai Grădiniței cu program prelungit Ostroveni 1, care vor participa la ateliere săptămânale ce vor aborda teme despre natură, ecologie, și energie regenerabilă, căutând relații cauză efect între fenomene naturale și acțiuni naturale sau umane asupra mediului. Copiii adoră să exploreze și să experimenteze din dorința de a cunoaște lumea prin propriile experiențe.
Proiectul EDUCAȚIA STEM ÎNCEPE LA GRĂDINIȚĂ este finanțat de Romanian-American Foundation /Fundația Româno-Americană și de Fondul Științescu Vâlcea, susținut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR și implementat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea.
Parteneri locali: Faurecia, Nurvil, MedisimPlus, Emigab, Klass, Kynita, SuperMercato, Annabella, Diana, Arbusto, Forvia, Omniconvert, Unisem, Tisa, Farmacia George, Europan, Panvil, Banca Transilvania, Procosmetic, Alina Cernatescu, CM Adelina Morar